384
Instituții medicale de tip ambulatoriu sau policlinică
Instituții medicale de tip ambulatoriu sau policlinică
Medici de toate specialitățile
Spitale
Sănătatea populației reprezintă o prioritate a municipalității. Există cadru de politici și programe în acest sens, care asigurară un mecanism eficient de coordonare, implementare și evaluare a acțiunilor de promovare a sănătății, orientat spre reducerea impactului la factorii de risc modificabili, prevenirea bolilor şi îmbunătățirea sănătăţii populaţiei.
Întru executarea acestor obiective, în municipiul Chișinău există Institutiile medico-sanitare publice cât și centre medicale private, care oferă un spectru larg de servicii medicale, bazate pe experienţe profesionale şi echipe de specialişti calificați.
Unul din cele mai performante centre medicale private din municipiul Chișinău este Spitalul Internaţional Medpark, fondat de compania cu capital străin Health Forever International. Spitalul reprezintă un proiect de mare anvergură şi este finanţat de investitori din Statele Unite ale Americii şi Turcia. Investiţiile financiare depăşesc 20 milioane euro.
Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale, egale cu cele ale instituţiilor medicale lideri pe piaţa internaţională. Medpark reunește peste 200 de medici, doctori în ştiinţe medicale, care acoperă toate specialităţile medicale şi chirurgicale care trateaza anual peste 110 000 de pacienţi.
Turismul medical în municipiul Chișinău, în fiecare an devine tot mai popular, oferind tratament de înaltă calitate. Pacienții străini sunt atrași de calitatea excelentă a serviciilor medicale, de prețurile accesibile, precum și posibilitatea de a combina turismul medical cu vizitarea unor locuri uimitor de frumoase.
Principalele domenii ale turismului medical în Moldova sunt stomatologia, tratamentul hepatitei virale C, oftalmologia, chirurgia plastică, planificarea familială.
La fel de popularitate se bucură și serviciile oferite in stațiunile balneare. Cele mai solicitate stațiuni balneoclimaterice sunt sanatoriile din orașul Vadul-lui-Vodă care oferă servicii de tratament şi reabilitare.
Principalul domeniu al turismului medical este turismul dentar. Turismul dentar în municipiul Chișinău, este un fenomen destul de popular. O călătorie de acest gen este o combinație reușită de recreere culturală, cu posibilitatea obținerii unui tratament stomatologic de calitate înaltă.
Clinicile stomatologice din Chișinău dispun de toate facilitățile medicale, sunt dotate cu echipament modern și se pot mândri cu specialiști de calificare înaltă, iar prețul pentru tratamentul stomatologic este de câteva ori mai mic decât în Europa sau SUA.
Chișinăul se distinge prin conexiuni de transport foarte comode – aeroport, gară, puteți veni cu autobuzul sau cu mașina proprie.
Turismul dentar este foarte avantajos nu doar financiar. La dorință, este selectat un program turistic individual pentru fiecare. Acest lucru permite nu numai obținerea unei îngrijiri dentare de calitate, ci și cunoașterea principalelor atracții turistice ale orașului – unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa de Est.
După ce au obținut un rezultat excelent la un cost mic, ulterior mulți pacienți devin clienți permanenți și călătoresc în mod regulat pentru un tratament de înaltă calitate căt și a profita de ocazia pentru a vizita o noua destinație turistică.