Primăria Municipiului Chișinău informează că, la data de 26 iunie 2026, ora 10:00, va avea loc licitația pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietate a municipiului Chișinău.
Sunt propuse spre închiriere încăperi amplasate pe 20 de adrese din municipiu, cu suprafețe cuprinse între 2 m² și 284,9 m².
Spațiile sunt situate la parter, etaj, etaj tehnic, demisol și subsol.
Cuantumul inițial al chiriei anuale variază între 400 lei și 110 000 lei, iar termenul de locațiune este de 5–7 ani.
De asemenea, la data de 24 iunie 2026, ora 10:00, vor avea loc licitațiile deschise nr. 50–52 pentru obținerea dreptului de amplasare a unităților de comerț ambulant stradal pe teritoriul municipiului Chișinău.
Sunt disponibile loturi pentru comercializarea băuturilor răcoritoare și fierbinți, produselor de cofetărie și patiserie, fructelor și legumelor, apei potabile, florilor și compozițiilor florale, edițiilor periodice, vatei de zahăr, popcornului și altor produse.
La concurs sunt expuse câte 23 de loturi, amplasate în parcuri, pe alei, în cartiere și pe străzile orașului.
Prețul inițial al loturilor variază între 147 000 lei și 1 250 000 lei.
Mai multe detalii: www.chisinau.md → Transparență → Licitații.
