Elaborarea noului concept de alimentație în instituțiile municipale de învățământ din Chișinău cu suportul PNUD Moldova.
Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a declarat, că municipalitatea va introduce un nou concept în sistemul de alimentație din instituțiile de învățământ din Capitală.
Potrivit oficialului, este vorba de introducerea unui sistem comun de achiziții a produselor alimentare destinate cantinelor școlare, dar și de standardizarea meniurilor și a prețurilor din cantinele instituțiilor municipale de învățământ.
Se intenționează a fi modernizate cele 5 combinate alimentare din subordinea Primăriei municipiului Chișinău.
Viceprimarul a specificat că regândirea sistemului de management al cantinelor școlare și liceale presupune și regândirea achizițiilor produselor alimentare pentru ca pe masa preșcolarilor ori a școlarilor să nu mai apară produse alterate.
Se propune o structură nouă care să achiziționeze, în mod centralizat, produsele alimentare destinate bucătăriilor existente în instituțiile municipale de învățământ.