Agenția de Investiții, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), invită companiile interesate să participe la Misiunea Economică în Republica Slovacă, care se va desfășura în perioada 24–27 martie 2026, la Bratislava.
Evenimentul este organizat în contextul vizitei oficiale la Bratislava a Președintei Republicii Moldova, E.S. Maia Sandu, alături de Viceprim-ministrul și Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, precum și alți oficiali de rang înalt.
Programul misiunii include:
-
vizite la parcuri industriale din regiunea Bratislava;
-
întrevederi cu companii rezidente și potențiali parteneri slovaci;
-
participarea la Forumul de Afaceri Slovacia – Moldova, organizat pe 26 martie, cu participarea Președinților celor două state;
-
sesiuni de întâlniri B2B între companii din Republica Moldova și Slovacia.
Forumul va reuni reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor de promovare a exporturilor și investițiilor, precum și ai mediului de afaceri din ambele țări, oferind o platformă oficială pentru dezvoltarea cooperării economice bilaterale.
Participarea la această misiune oferă companiilor moldovenești oportunitatea de a stabili contacte directe cu potențiali parteneri din Slovacia, de a identifica oportunități de investiții și colaborare, de a explora noi piețe de desfacere și de a-și promova produsele și serviciile pe o platformă internațională.
Cheltuielile de participare (transport, cazare, asigurare medicală, taxa de participare etc.) vor fi suportate de participanți.
Termen limită de înregistrare: 11 martie 2026
Telefon de contact: 068 660 104
Formular de înregistrare:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSetDZ7SjC9xhbrneoa2C2wzj5g89e75TVe7zZifi2k4-L26NQ/viewform
